Despre Noi
Cu o experienţă de 15 ani pe piaţa imobiliară din România, firma noastră a intermediat atât în chirii cât şi în vânzări de case familiale, terenuri, apartamente, spaţii comerciale. Bazele noastre de date sunt bine formate, începând de la persoane fizice, firme noi şi firme deja consacrate în România, bănci, firme şi persoane juridice din străinătate, în special din Ungaria. Totodată printre clientela noastră se numără multe persoane publice care au ales agenţia noastră cu încredere în discreţia şi profesionalismul nostru.
Ofertele noastre au o gamă foarte largă începând de la imobilele de lux până la simplele garsoniere, dar printre ofertele noastre speciale se numără mai ales spaţii comerciale şi sedii de firmă.
Agenţia noastră se ocupă în primul rând cu imobilele din Cluj-Napoca dar în portofoliul nostru se renumără imobile şi din alte localitaţi din Transilvania. Căutăm clienţi din toată regiunile a Transilvaniei care vor să vândă, să cumpere sau să închirieze imobile.
Filosofia noastră: Mai mult ca o agenţie imobiliară
Sperând într-o colaborare de lungă durată cu clienţii noştrii încercăm să i le întindem o consultanţă complexă în domeniul imobiliar, prin care ajutăm clienţii în luarea decizilor.
Pentru clienţii care ne solicită în a cumpăra, vinde sau a închiria spaţii comerciale, birouri, terenuri, putem oferi consultanţă în afaceri prin care contribuim proactiv în derularea afacerii şi în crearea unei modele de afaceri.
Strategiile noastre: Pentru noi reclama bună înseamnă clientul satisfăcut.
Strategia noastră principală este ca pe piaţa imobiliară din Transilvania serviciile noastre să atingă cote cât mai mari şi să încercăm să ne bazăm pe segmentul de clienţi care necesită cunoaşterea limbii maghiare, pentru cei care este foarte important ca să rezolve problemele imobiliare in limba maternă.
Uneltele noastre:
- Experienţa şi capacitatea profesională a echipei noastre.
- Consultanţi şi agenţi specializaţi şi licenţiaţi în domeniul imobiliar.
- Bază de date foarte largă şi actualizată.